Șerban Michelle Antonio, tânărul în vârstă de 22 de ani, care a făcut spectacol pe străzile din București, miercuri 26 octombrie, a ajuns în arestul poliției și se află la audieri. Cum a fost surprinsă mama acestuia, Roxy Manelista, în timp ce-l aștepta pe treptele secției de poliție.
Teribilistul, care era aproape să provoace un dezastru pe străzile din București, seara trecută, a fost dus la audieri. Mama tânărului, Roxy Manelista, a ajuns în fața secției de poliție, acolo unde a fost surprinsă în timp ce vorbea la telefon.
Se vede cum femeia stă ca pe ghimpi și vizibil agitată și îngândurată, își așteaptă fiul teribilist să iasă de la audieri. Cât timp a vorbit la telefon, mama lui Șerban Michelle Antonio nu și-a ridicat ochii din pământ și s-a plimbat ca un leu în cușcă.
Reamintim că miercuri, 26 octombrie 2022, Șerban Michelle Antonio se afla în trafic, moment în care a fost oprit de polițiștii rutieri. După ce i-a sfidat, atât pe agenți, cât și pe jandarmii care au venit în ajutorul acestora, a fugit lovind două mașini, aflate în trafic.
După ce a reușit să fugă de polițiști și jandarmi, Antonio a abandonat mașina într-o parcare subterană, pe Aleea Borcea, aproape de Bulevardul Gheroghe Șincai din București.
Poliția Română l-a dat în urmărire generală, iar, în cursul dimineții de joi, fiul lui Roxy Manelista a fost prins. Se pare că ”bombardierul” are antecedente penale și nu este pentru prima dată când are de-a face cu oamenii legii.
„Bărbatul a fost depistat de către poliţiştii Secţiei 19. Acesta urmează a fi condus la sediul Brigăzii Rutiere, în vederea continuării cercetărilor”, au transmis oficialii Brigăzii de Poliție Rutieră a Capitalei, în cursul acestei dimineți.